Ce-i tragic şi ce nu?

Nu e tragic că am pierdut cu 2-1 la Sevilla.

Dragostea ne-a îndemnat să avem încredere, însă raţiunea trebuie să ne facă să recunoaştem: Steaua nu este la nivelul Sevillei în acest moment. Sevilla avea aşadar toate argumentele să învingă marti seara şi a făcut-o, pentru că a fost mai bună. Nu din alte motive. Ar fi inutil şi neserios să judecăm cu "dar dacă...". Aseară, Sevilla - echipa net mai valoroasă - a practicat un fotbal de calitate şi ne-a învins, mai clar decât arată scorul.

Nu e tragic că e a treia înfrângere în Ligă.

Prin comparaţie, în sezonul 1996-1997 al aceleiaşi competiţii, Steaua pierdea net în faţa Borussiei Dortmund (0-3 acasă, 3-5 în deplasare), a lui Atletico Madrid (0-4 la Madrid) sau a lui Widzew Lodz (0-2 la Lodz). Nu mai târziu de anul trecut, Steaua era surclasată în Ghencea cu 0-3 şi 1-4 de către Lyon şi Real Madrid. 3 înfrângeri la limită, din care 2 în deplasare, nu pot fi, în niciun caz, considerate o tragedie. Nu de către un cunoscător al fotbalului.

Nu e tragic că Steaua s-a rupt de plutonul marilor echipe din Europa.

Realist vorbind, Steaua s-a rupt încă de acum 16-17 ani, când ultima mare echipă "militară" - a lui Hagi, Lăcătuş, Dan Petrescu şi Ilie Dumitrescu - lua drumul Occidentului. De atunci încoace, Steaua a cochetat cu primul eşalon valoric, dar nu s-a aflat niciodată în el. 5 calificări în Liga Campionilor şi o semifinală într-o Cupă UEFA rămasă totuşi fără strălucire nu ne îndreptăţesc să afirmăm că Steaua s-a aflat în ultimii 17 ani în avangarda fotbalului european. Aşadar, dacă facem abstracţie de titlurile bombastice din presa de profil, nu putem considera o tragedie că Steaua pare azi ruptă de elita fotbalistică, pentru că ruptura a avut loc încă de acum 17 ani.

Nu e tragic că Steaua nu are jucători de primă mână.

E deranjant, ce-i drept. Aici putem veni cu reproşuri punctuale îndreptate către toţi cei care au grijă de situaţia lotului Stelei. Renunţarea la Thereau sau Ochiroşii (chiar şi Elton), achiziţionarea unor Surdu sau chiar Bădoi, netransferarea unor jucători decisivi în compartimentul median - TOATE acestea s-au petrecut din vina lui Adi Ilie, Gică Hagi, George Becali. Accidentările lui Rădoi, Ghionea, Pleşan, Vali Badea, Golanski le putem eventual pune în cârca Celui atât de des invocat în Ghencea. Logica actelor Sale ne va rămâne însă mereu inaccesibilă.

Nu e tragic că jucătorii Stelei nu sunt în formă.

Se întâmplă oricui. Şi la case mai mari. Dică e într-o eclipsă evidentă. Badea la fel. Bădoi nu confirmă, pe Petrică Marin îl ajung anii din urmă. Neaga vrea, dar deocamdată nu poate. Bănel e oricum un caz pierdut. Iacob poate doar cu Mioveniul şi Aversa, cu Sevilla n-a avut niciun şut spre poartă (ceea ce Zaharia totuşi a reuşit).

Tragic e că toate acestea nu vor găsi o rezolvare în curând.

Întrucât răul structural, de fond şi profund al Stelei vine de la George Becali şi întrucât George Becali nu este capabil, în lipsa unei intervenţii directe a lui Dumnezeu, să se oprească din vârtejul cu tente de paranoia în care a intrat, situaţia Stelei nu are rezolvare în viitorul apropiat. Poate Dică îşi va reveni, poate vom învinge Slavia acasă, poate vom ajunge în primăvara europeană - tot ce se poate. Defectele structurale ale Stelei însă îşi au originea în George Becali, ceea ce înseamnă că atât timp cât el este în Ghencea, Steaua nu se va însănătoşi.