Ambitia "Fiarei"

Bucuria de a-l vedea pe Lăcă pe banca gazdelor, acolo unde îi este locul, sau salutând în stilul pe care el l-a brevetat atât Nordul, cât şi Sudul, cât şi tribunele au facut suporterii ca într-o seară de miercuri, după o înfrângere cu ultima clasată, sa vina la stadion in numar foarte mare circa 16 000, si sa sustina echipa ca intr-un meci de CL.

Lăcătuş are o singură şansă la Steaua: ambiţia. Fără ambiţia şi răutatea lui, nu va putea face nimic. Pentru că, redevenind din pasionali realişti, Steaua n-are în acest moment oameni cu care Lăcă să rupă gura târgului. Este opinia mea personală, pe care argumente de tip "tot ei au jucat şi cu ...." nu mi-o vor schimba niciodată. Steaua nu are echipă cu care să facă mare performanţă. Steaua a atins un vârf istoric în primăvara-vara lui 2006 (semifinala de pe Riverside - acasă cu Standard - deplasarea la Kiev), după care a început uşor-uşor să coboare, ajutată şi de nişte decizii idioate la nivelul conducerii (tehnice sau administrative).

Unii jucători şi-au atins limitele, iar prezentul ne demonstrează că limitele lor sunt destul de joase. Singurii cu potenţial ridicat probabil vor pleca în curând (Dică, Goian) sau sunt accidentaţi (Rădoi, Ghionea). Vom mai rămâne cu ceva flori (Zapata, Rada, posibil Pleşan, posibil Badea, posibil Emeghara), peste care însă va veni iarna. Iar primăvară nu se va face.

În aceste condiţii, singura şansă pe termen scurt a lui Marius este să investească în acest lot inepuizabilele sale resurse de ambiţie. Dincolo de tactică şi formă sportivă, jucătorii Stelei sunt din ce în ce mai blazaţi (parţial pe bună dreptate) iar Fiara are cu siguranţă mijloacele să-i trezească la realitate şi să-i facă să-şi dorească mai mult decât simple acte de prezenţă pe teren. Este - sper şi cred! - lucrul la care Marius se pricepe cel mai bine.

Pe termen mediu şi lung este nevoie de mult mai mult, dar asta e o altă discuţie.

Mult succes, Lăcă!