joi, 18 octombrie 2007

Calificare En-fanfare!!!



Selecţionata de fotbal a României s-a impus cu 2-0 în Luxemburg şi continuă en-fanfare campania de calificare la turneul final al Campionatului European din 2008.

Fără Bănel Nicoliţă, Paul Codrea şi Adrian Mutu, suspendaţi, şi Mirel Rădoi, Sorin Ghionea, Cosmin Contra sau Ianis Zicu, accidentaţi, România s-a impus cu 2-0 în Luxemburg, un scor mic dar care aduce trei puncte de aur.

Gazdele au început meciul într-un sistem defensiv, 1-5-4-1, iar România a avut probleme până a reuşit să găsească spaţiile spre poarta adversă, astfel că prima ocazie a venit abia în minutul 34 şi a fost din fază fixă.

După două şuturi de la distanţă ale lui Dică şi Marica, respinse cu greu de Joubert, Florentin Petre a deschis scorul chiar în finalul primei reprize cu o reluare din apropiere, şi jocul era rezolvat.

În partea a doua s-a jucat mai mult la trecerea timpului, România nu a mai forţat, Luxemburg a cedat fizic, şi Marica a închis tabela cu un gol asemănător celui reuşit de Petre.

2-0 pentru România în Luxemburg şi echipa noastră pare că nu mai poate fi oprită din drumul spre Euro 2008.

Luxemburg - România 0-2 (0-1).

Au marcat: Fl. Petre (42), Marica (61). Cartonaşe galbene: Fl. Petre (72). Cartonaşe roşii: .

România: Lobonţ - Ogăraru, Tamaş, D. Goian, Raţ - Fl. Petre, Mărgăritescu, N. Dică (Ad. Cristea 64), Chivu (Ov. Petre 86) - Marica, D. Niculae (Fl. Bratu 76). Antrenor: Victor Piţurcă.