Ultimul drum

Ma pregateam sa scriu despre victoria Stelei. Despre o ultima zvacnire a ros-albastrilor in Champions League. Pentru ca se spune mereu ca ultima impresie conteaza. Steaua a incercat sa spele imaginea rusinoasa de echipa aflata in moarte clinica. Victoria cu Dinamo parea sa fie momentul resuscitarii, iar continuarea trebuia sa o readuca complet la viata in meciul cu Slavia.

Insa cehii mi-au dat planurile peste cap. Toate frazele frumoase care ma pregateam sa le astern s-au transformat in sentimente ciudate, confuze, de neinteles. Nu imi pot da seama prea bine ce s-a intamplat in seara asta. Singurul lucru sigur e durerea.

Cea ce incepuse bine s-a terminat neclar. Se parea ca atmosfera e incalzita doar de dorinta de a mai prinde un loc sub soarele timid al primaverii europene din UEFA. Pentru prima data Steaua dadea impresia ca joaca cu adevarat. Scanteia lui Badea a aprins stadionul, traseele din constructia Stelei pareau desprinse din manualele de tactica, entuziasmul stelistilor transmitea radiatii de optimism. Dar poate ca nu a fost mai mult decat o impresie.

O himera transformata in cosmar. Golul lui Senkerik a lovit in plin inima apararii steliste. Si nu numai. A fost golul care ne-a aruncat in genunchi. Lovitura care a consemnat un egal mai dureros decat o infrangere. Trebuie sa ne ascundem, sa ne pierdem in campionatul nostru. Sa aruncam o cortina care sa ne tina departe de ochii Europei. Pana atunci, deplasarea pana la Londra va fi doar o povara, un drum pavat cu plecaciuni amare…