România-Franţa (azi, ora 21:30, în direct la TVR 1)

Selecţionata de handbal feminin a României va întâlni echipa similară a Franţei în sferturile de finală ale Campionatului Mondial găzduit chiar de Franţa.

După ce a învins cu 32-24 Germania şi Ungaria a cedat cu 26-31 în faţa Coreei de Sud, România a câştigat una dintre grupele principale şi va juca în sferturi cu Franţa, formaţie care a încheiat doar pe locul patru cealaltă grupă preliminară deşi a învins cu 26-24 Norvegia în ultima etapă.

Meciul se anunţă unul extrem de dificil dacă ne gândim la atmosfera care va fi în sală, însă nu trebuie uitat că Franţa a avut un parcurs sinuos până acum, cedând cu 27-29 în faţa Angolei şi cu 20-31 în faţa Rusiei.

În ultimul meci important pentru consfinţirea programului din sferturile de finală, Polonia a produs o mare surpriză şi a învins cu 30-29 Spania, oferind Coreei de Sud şansa de a ajunge în sferturi.

Programul sferturilor de finală arată astfel: România - Franţa, Germania - Angola, Rusia - Ungaria, Norvegia - Coreea de Sud.

Sferturile de finală vor avea loc joi de la orele 14.00, 16.30, 19.00 şi 21.30, la Paris, urmând ca miercuri să se stabilească exact ora de disputare a fiecărei partide în parte însă este foarte posibil ca ţinând cont de amploarea evenimentului, meciul România - Franţa să aiba loc de la ora 19.00 sau de la ora 21.30.

Ce nu ne lasă să murim

Meritul acestor rânduri îi aparţine echipei Steaua...cea din ultimele 20 de minute de pe Emirates Stadium. Pentru că până la golul lui Zaharia gândurile îmi zburau spre articole mult mai acide, despre scouteri şi obiective de tip "să nu luăm şapte". Aşa, evoluţia din ultimele 20 de minute, de care nu pot face abstracţie, mă determină să scriu despre un fenomen ce-şi are importanţa sa în mersul echipei din ultimii ani de zile.

Vorbesc aici despre imposibilitatea atingerii unei stări de "rău absolut", care să facă pe ORICINE să simtă o repulsie insuportabilă la adresa răului şi să se revolte ireversibil. O stare de "rău absolut", cu toate riscurile pe care le presupune, te poate ajuta să elimini o data pentru totdeauna sursa răului. Te fereşte de judecăţi pe jumătate şi de nuanţe de gri şi-ţi acordă luxul unui maniheism care este foarte propice marilor decizii.

Spre exemplu, ratarea lui Iacob din meciul tur cu Arsenal, precum şi scorul de doar 1-0 pentru englezi... În ciuda unui meci dominat da capo al fine de aceştia, fiecare optimist a găsit resursele să judece în termeni de "dacă Iacob ar fi marcat, alta ar fi fost soarta partidei..". În plus, de când e aşa de rău să iei bătaie cu 1-0 de la o super forţă cum este Arsenal?

Apoi, scorul "strâns" de pe Ramon Sanchez Pizjuan. 2-1, înfrângere onorabilă. Evident, tabela nu va consemna niciodată cele 7-8-10 MARI ocazii ale Sevillei care ne-au salvat de un dezastru. Ea va reţine doar golul lui Ovidiu Petre, dând posibilitatea visătorilor să se amăgească cu concluzii de tip "cu puţin noroc, am fi putut obţine chiar un egal...Sevilla nu era o echipă invincibilă azi".

Astăzi, în minutul 6, la primul gol al lui Arsenal, venit după 2 mari ocazii, mi-a fost frică într-adevăr de dezastru. Uşurinţa cu care aceşti puşti FENOMENALI crescuţi de acest FENOMENAL Wenger treceau pe lângă bezmeticul de Neşu sau adormitul de Rada m-a dus cu gândul la zicala lui Ovidiu Petre. Şi mi-am dorit în gând ceea ce el, totuşi, NU avea voie să spună, dacă se respectă pe sine şi clubul la care evoluează: Dă, Doamne, să nu luăm şapte! Iar prima repriză n-a fost decât un perpetuu motiv de teamă, amestecată cu milă şi dispreţ. Milă şi dispreţ pentru atitudinea lui Lovin, în căutarea scouterilor pierduţi...

Dar, ca de obicei, nu ne-a lăsat să murim Zaharia, cu cel mai englezesc gol posibil înscris unor "englezi" ce joacă cu totul altceva decât obişnuiau predecesorii lor. Şi nu ne-a lăsat să murim şutul miraculos al lui Ovidiu Petre, care ar fi putut aduce un egal stupefiant de nedrept. Şi mai presus de toate, nu ne-a lăsat să murim Zapata, care ne ţine în viaţă de luni de zile, împotriva voinţei noastre.

În esenţă, ce nu ne lasă să murim este eterna speranţă a unui "mai bine" iluzoriu. Speranţa sau credinţa naivă că lucrurile nu sunt atât de rele cum arată, că dracu' nu e atât de negru cum pare, că dacă la faza aceea....sau dacă bara era mai la stânga....sau dacă ne concentram mai bine...cine ştie..?

Pentru orice cunoscător al fotbalului însă, trebuie să ne fie clar că toate aceste întâmplări ce limitează proporţiile colapsului în care se află Steaua NU ne salvează. Ci ne prelungesc agonia.

sursa:fcsteaua.ro